x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanțul COVID, în continuă creștere: 1.443 de cazuri și 21 decese, în ultimele 24 de ore

Bilanțul COVID, în continuă creștere: 1.443 de cazuri și 21 decese, în ultimele 24 de ore

01 Sep 2021   •   13:20
Bilanțul COVID, în continuă creștere: 1.443 de cazuri și 21 decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.443 de noi cazuri COVID din aproape 43.000 de teste, iar 21 de pacienți au murit. 293 de persoane sunt internate la ATI.

Până astăzi, 1 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.100.208 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.055.892 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.443 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 197 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.591 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.08.2021 (10:00) – 01.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 21 de decese (11 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Iași, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 21 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.455. Dintre acestea, 293 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.110.620 de teste RT-PCR și 2.427.274 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.198 de teste RT-PCR (7.349 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.849 la cerere) și 24.649 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 7.977 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.446 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.031 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.100 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 600 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 31 august, 519 sancțiuni contravenționale, în valoare de 148.500 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

×
Subiecte în articol: coronavirus raport