x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blaga şi Frunzăverde, acuzaţi de contrabandă

Blaga şi Frunzăverde, acuzaţi de contrabandă

de Dana Piciu    |    03 Iul 2007   •   00:00
Blaga şi Frunzăverde, acuzaţi de contrabandă
Sursa foto: LUCIAN TUDOSE/

Mugur Ciuvică aduce detalii despre posibila implicare a celor doi ex-miniştri in protejarea unor grupuri mafiote care controlau contrabanda cu ţigări in Clisura Dunării. Â


Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a dat ieri publicităţii căteva transcrieri ale unor convorbiri inregistrate de UM 0653 Reşiţa, la cererea DIICOT, in dosarul contrabandei cu ţigări pe Clisura Dunării.

"Potrivit documentelor pe care le publicăm, contrabandiştii, in convorbirile telefonice inregistrate de Parchet, şi martorii, in declaraţiile date in faţa anchetatorilor, susţin că Vasile Blaga, fost ministru de Interne de la PD, Constantin Duvac, director in Inspectoratul General al Poliţiei, numit in funcţie de Blaga, şi Sorin Frunzăverde fost ministru al Apărării de la PD, i-au protejat pe contrabandişti", precizează GIP intr-un comunicat de presă.


DOSARUL. "La sfărşitul lunii octombrie 2006, procurorii DIICOT din Caraş-Severin au trimis in judecată zece inculpaţi, acuzaţi in rechizitoriu că au constituit in zona graniţei romăno-sărbe o adevărată reţea de crimă organizată transfrontalieră specializată in contrabanda de mare amploare cu ţigări, ale cărei operaţiuni au fost favorizate şi susţinute de funcţionari corupţi din Vamă şi Poliţie. Contrabandiştii luau fără acte ţigări din magazinele duty-free din punctul vamal Moldova Veche şi le vindeau in Serbia şi pe piaţa neagră din sud-vestul Romăniei, iar şefii reţelei erau Omer Radovancovici - primarul PD din comuna Pojejena, judeţul Caraş-Severin şi George Lupu - şeful unuia dintre duty-free-uri. DIICOT a trimis in judecată mai mulţi ofiţeri din Poliţia de Frontieră, iar intre probele care au stat la baza acestui dosar s-au aflat interceptările convorbirilor telefonice ale contrabandiştilor realizate de SRI şi declaraţii ale unor martori", se arată in comunicat. GIP susţine că din aceste documente reiese că ancheta Parchetului s-a oprit la nivel local, deşi in dosar există referiri clare la lideri politici, demnitari, inalţi funcţionari publici, şefi ai Poliţiei Romăne şi ai Vămii. Numele lui Vasile Blaga apare in declaraţia unuia dintre martorii din dosar, care susţinea că o parte din banii pe care ii primea de la traficanţi ii trimitea fostului ministru de Interne. Şi numele lui Duvac apare intr-o astfel de convorbire, unul dintre liderii contrabandiştilor folosindu-se de relaţia cu el pentru a face presiuni asupra unui poliţist. Numele lui Sorin Frunzăverde apare de multe ori in convorbirile telefonice din care reiese că de la el contrabandiştii aşteaptau protecţie. GIP a solicitat Ministerului de Interne şi DIICOT să informeze opinia publică dacă au realizat vreo anchetă privind apariţia numelor celor trei in acest dosar. Vasile Blaga a declarat că toate acuzaţiile lui Mugur Ciuvică sunt forţate şi gratuite, iar Ministerul Public a precizat că procurorii DIICOT nu au in lucru vreun caz referitor la o eventuală implicare a acestuia in contrabanda cu ţigări de pe Clisura Dunării.

×
Subiecte în articol: observator