x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc a inaugurat 21 de kilometri din Autostrada A2 din microbuz. S-a renunţat la tăierea panglicii şi la testul cu paharul

Boc a inaugurat 21 de kilometri din Autostrada A2 din microbuz. S-a renunţat la tăierea panglicii şi la testul cu paharul

29 Iul 2011   •   12:11
Boc a inaugurat 21 de kilometri din Autostrada A2 din microbuz. S-a renunţat la tăierea panglicii şi la testul cu paharul

Premierul Emil Boc, insotit de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu au inaugurat cei 21 de kilometri de autostrada care vor face legatura intre Murfatlar si centura Constantei.

Incepand se azi se poate circula pe o banda in ambele sensuri pe partea dreapta, intrarea pe tronson putand fi facuta din DN3.

Vizita celor doi ministri a fost una scurta, renuntandu-se la taierea panglicii si la testul cu paharul plin cu apa pe care premierul l-a efectuat atunci cand a inaugurat centura ocolitoare a Sibiului.

Vizitarea lucrarilor a fost facuta mai mult din microbuz, premierul ascultand scurtele detalii furnizate de constructori si renuntand la declaratiile de presa extinse.

Boc s-a multumit sa mentioneze ca, spre deosebire de guvenrul Tariceanu, cand s-au construit cinci kilometri de autostrada in patru ani, guvernul pe care el il conduce isi respecta promisiunile legate de kilometri de autostrada construiti.

"Romanii primesc astazi o veste buna: pot ajunge pe litoral mai repede, economisind timp si bani', a declarat Boc.

"Apreciez efortul ministrului Transporturilor nu numai de a termina la termen, ci cu doua zile mai devreme. Cand e preocupare si vointa, uitati ce lucruri se pot face', a mai spus premierul.

La randul sau, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu a declarat ca din septembrie se va putea circula pe toate cele patru benzi ale tronsonului Murfatlar – Constanta, urmand ca in noiembrie sa se poata circula pe tronsonul de 31 de kilometri dintre Medgidia si Constanta.

Autostrada intreaga Bucuresti – Constanta ar urma sa fie gata in 2013, potrivit ministrului. Imediat dupa inaugrarea tronsonului, automobilele au aglomerat noua portiune data in folosinta.

×