x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cafea plătită cu criptomonede. Un coffeshop din România acceptă plata cu Bitcoin

Cafea plătită cu criptomonede. Un coffeshop din România acceptă plata cu Bitcoin

13 Mar 2021   •   17:00
Cafea plătită cu criptomonede. Un coffeshop din România acceptă plata cu Bitcoin

Coffeeshop-ul viitorului a ajuns în prezent. Există case ce pot fi cumpărate cu Bitcoin, dar acum până şi cafeaua poate fi achitată în criptomonede.

Pentru moment, se poate plăti cu Bitcoin şi eGOLD doar la cumpărăturile online, însă în curând, s-ar putea chiar de săptămână viitoare, să putem plăti în acelaşi mod şi fizic, la POS.

Este adevărat, pentru moment există un vid legislativ, povestește managerul cafenelei.

Firmele din România şi din Uniunea Europeană nu pot încă accepta plata în crypto currency. Prin urmare, clientul plăteşte în criptomoneda aleasă, apoi criptomoneda intră în procesatorul de plăţi, care apoi trimite în conturile firmei echivalentul în lei.

„L-am implementat (sistemul de plată cu criptomonede), mai degrabă, nu gândindu-ne că ne va aduce un foarte mare profit acum, ci mai degrabă ca rol de educaţie. Vrem cumva să normalizăm ceea ce în viitorul apropiat va fi day to day life. Noi chiar credem că tehnologia blockchain va fi un game changer în viitor. În momentul în care am anunţat pe conturile noastre de social media cei care care sunt familiarizaţi cu tehnologia blockchain şi cu partea de crypto currency au apreciat foarte mult, am primit foarte multe comentarii pozitive. Hopefully, săptămână viitoare o să avem disponibilă plata în crypto şi în cafenele, în spaţiile fizice”, spune Alexandru Aron, manager coffee shop.

Acesta mai spune că preţul variază între 8 şi 15 lei cafeaua preparată, iar pe site se pot cumpăra boabe pentru acasă cu 60 de lei punguţa de 250 de grame sau 200 de lei kilogramul.

„Cafeaua o aducem din Berlin, de la The Barn. Este una dintre cele mai cunoscute şi recunoscute prăjitorii din Europa şi din lume”, conchide Aron.

Iulian deţine Ethereum, eGOLD şi alte câteva criptomonede mici. Este încântat de ideea de a plăti cu criptomonede şi crede că toate business-urile ar trebui să se adapteze în acest sens.

„Sincer, aşteptam asta de vreo doi ani de zile, să zic aşa, de când am descoperit eu criptomonedele. Eu zic că ăsta este viitorul şi cu siguranţă acolo trebuie să, trebuie să acceptăm, de fapt, că asta o să ne lovească. Oricum pandemia, din cauza ei sau datorită ei, ne-am obişnuit oarecum cu lumea asta digitală. Şi cu siguranţă în următorii ani ăsta este viitorul. E interesant şi mult mai simplu să-ţi gestionezi un portofel virtual, digital şi să ai toţi banii acolo şi să poţi să plăteşti peste tot cu câte o criptomonedă”, explică Iulian Pîtea, deţinător criptomonede.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bitcoin criptomoneda