x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Capitala tot mai aproape de relaxarea măsurilor anti-COVID 19. Rata de infectare a scăzut vineri sub 3 la mie

Capitala tot mai aproape de relaxarea măsurilor anti-COVID 19. Rata de infectare a scăzut vineri sub 3 la mie

30 Apr 2021   •   12:17
Capitala tot mai aproape de relaxarea măsurilor anti-COVID 19. Rata de infectare  a scăzut vineri sub 3 la mie
Sursa foto: Lucian Alecu

Rata de infectare din orașul București a scăzut vineri sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie vineri, ci peste câteva zile.

Datele oficiale arată că vineri, rata de infectare în București este 2,9 la mia de locuitori. Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență nu va lua vineri nicio decizie în această privință. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.

„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, joi seara, la Digi 24.

Stoica a mai spus că, probabil, decizia va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitate 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.

×