x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cât mai costă să faci o nuntă în România

Cât mai costă să faci o nuntă în România

25 Iul 2021   •   22:00
Cât mai costă să faci o nuntă în România

Preţul mediu al unei nunţi variază între 8.000 şi 9.000 de euro. Cu aceşti bani vin la pachet meniuri cu preţuri cuprinse între 50 şi 100 de euro, un număr maxim de 80 de invitaţi.

Preţurile pot fi influenţate negativ de perioadele de criză economică, atunci când oamenii se rezumă la strictul necesar în privinţa evenimentului.

„Noi am estimat undeva la 8 - 9 mii de euro costul unei nunţi, vorbim de un preţ de meniu între 50 şi 100 de euro. Vorbim un preţ mediu de un număr mediu de invitaţi de 75 -80 de invitaţi la eveniment. Sigur că deşi aceste cifre diferă de la perioada de boom la perioada de recesiune şi la perioadele mai proaste economic, pentru că atunci când suntem într-o criză scade foarte mult şi numărul de invitaţi. Dacă te aşteptai la 150 de persoane, vei avea 80-90-110 de persoane. Pentru că oamenii nu mai au disponibilitatea şi putinţa să vină la o nuntă şi atunci încep să găsească scuze să nu participe la acea nuntă”, a declarat Alin Caraman, proprietar Bon Mariage la ZF Live.

Piaţa nunţilor a fost puternic afectată în 2007, atunci când s-a prăbuşit cu 70% pe fondul crizei economice care şi-a făcut atunci simţită prezenţa. În acea perioadă, evenimentele se amânau continuu pe considerente financiare.

„Astfel, scade evident şi piaţa nunţilor. În 2007 a fost o scădere foarte foarte puternică când a venit criza, pentru că lumea nu mai nu mai plătea nicio aroganţă pentru nuntă. Oamenii renunţă, pe de altă parte scade foarte mult numărul de invitaţi şi se amână evenimentele de la un an la altul, se tot amână pentru că nu există bani şi atunci din aceşti trei factori am avut o scădere de 60-70 la sută a pieţei şi a cifrelor de afaceri”, a spus Alin Caraman.

 Mediafax

×