x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Adriana Iliescu ar putea rămâne unic

Cazul Adriana Iliescu ar putea rămâne unic

de Carmen Vintila    |    01 Mar 2011   •   17:04

Deputatul PDL, Mihaela Şandru, şi-a prezentat ieri, oficial, proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical (RUAM), prin care sarcina surogat va fi legalizată.Şandru a iniţiat acest proiect pentru că România este una dintre puţinele ţări în care RUAM se desfăşoară fără a fi instituit un cadru legal, acest lucru ducând la numeroase probleme legate atât de actul medical dar mai ales de etică.

“Prima dată s-a ridicat problema utilizării procedurilor RUAM asupra unei femei în vărstă de 65 de ani, cazul Adriana Iliescu. Acest caz a născut o serie largă de dezbateri , în special vizându-se latura morală şI etica profesională. Un alt caz a fost cel al prelevării de ovocite prin hiperstimulare în cadrul unor clinici neautorizate”, a arătat Şandru. Potrivit acesteia, anul trecut au apelat la mame purtătoare 50 de românce, cifra fiind cea oficială.

Inseminarea artificială este şi ea reglementată prin acest proiect. Astfel, dacă va intra în vigoare, noua lege nu va mai permite un al doilea caz “Adriana Iliescu” pentru că femeile care vor dori să apeleze la fertilizare in vitro nu trebuie să aibă mai mult de 45 de ani. De asemenea, cele care doresc să doneze ovule trebuie să aibă minim 20 de ani şI maxim 35 de ani.

Dacă proiectul va deveni lege, vor putea apela la o mamă purtătoare femeile care vor fi diagnosticate medical că nu pot duce o sarcină la termen. Vor putea încheia un contract de surogat atât femeile singure cât şI cele căsătorite. Cuplul care apelează la mama purtătoare trebuie să fie căsătorit de cel puţin doi ani de zile, unul dintre soţI trebuie să fie cetăţean român, iar mama purtătoare nu poate fi donatoare de ovule pentru copilul purtat. În proiect se mai stabileşte ca trebuie folosit materialul genetic al cel puţin unuia dintre soţii beneficiari.

Pentru a fi mamă purtătoare o femeie trebuie să aibă cel puţin 20 de ani împliniţi şi cel mult 35 de ani, trebuie să aibă cel puţin un copil propriu, să fie declarată aptă din punct de vedere medical în urma investigaţiilor preliminare.

Contractul de surogat va fi semnat anterior implantării embrionului, mama purtătoare pierzându-şI dreptul natural asupra copilului născut din momentul semnării contractului de surogat.

Contractul de surogat se va încheia cu titlu gratuit. Mama purtătoare va putea primi însă bani de la viitori părinţI ai copilului pentru investigaţiile medicale preliminare, pentru îngrijirile medicale din timpul sarcinii, pentru transport, cazare şI mâncare.

După naşterea copilului, mama purtătoare şI soţul acesteia, dacă este cazul, vor accepta predarea copilului cuplului beneficiar renunţănd la toate drepturile legale ce decurg din actul naşterii. De asemenea, viitori părinţI sunt obligeţI să să preia copilul indiferent de starea de sănătate a acestuia.

Cei care vor încheia contractul de surogat în scop de profit vor fi pedepsiţI cu închisoare de la 3 la 7 ani şI interzicerea unor drepturi.

AceeaşI pedeapsă o vor primi şI cei care vor face trafic şI comercializare de gameţI şI ovule fecundate.

Proiectul recunoaşte dreptul oricărei persoane de a beneficia de reproducere umană asistată medical atunci când femeia sau cuplul este declarat infertile. Infertilitatea se va declara după 12 luni de încercări reproductive pe cale naturală fără rezultat, sau imediat în cazul în care există o malfomaţie anatomică constată medical. Statul le va acorda si sprijin financiar dacă cel puţin unul dintre parteneri este român, a contribuit cel puţin 12 luni la Fondul Asigurărilor de Sănătate.

Inseminarea artificială este şI ea reglementată prin acest proiect. Astfel, dacă va intra în vigoare, noua lege nu va mai permite un al doilea caz “Adriana Iliescu” pentru că femeile care vor dori să apeleze la fertilizare in vitro nu trebuie să aibă mai mult de 45 de ani.

De asemenea, cele care doresc să doneze ovule trebuie să aibă minim 20 de ani şI maxim 35 de ani.

×