x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Cîțu, despre relaxarea din Capitală: Decizia a fost luată pe legislația în vigoare

Ce spune Cîțu, despre relaxarea din Capitală: Decizia a fost luată pe legislația în vigoare

25 Ian 2021   •   13:31
Ce spune Cîțu, despre relaxarea din Capitală: Decizia a fost luată pe legislația în vigoare
Sursa foto: Lucian Alecu

Decizia relaxării restricțiilor din Capitală a fost luată pe legislația în vigoare, spune premierul Florin Cîțu, după ce Ministerul Sănătății recomanda amânarea acestor relaxări.

„Dacă ar fi după mine, toată România ar fi redeschisă mâine. Avem nevoie de o economie deschisă, avem nevoie de investiții pentru a putea plăti salarii și pensii mai mari. În același timp, trebuie să ținem cont și de recomandările medicilor. Ei trebuie să se pună de acord. Nu este decizia mea. În acest moment, din ce înțeleg eu, aceste decizii în ceea ce privește Bucureștiul au fost luate pe legislația în vigoare”, spune premierul Florin Cîțu.

El precizează că experții pot recomanda modificarea pragului de trei la mie.

„Pe ceea ce se întâmplă azi eu nu pot să am o altă opinie decât cea bazată pe legislația în vigoare. (...) Dacă indicatorii se modifică și suntem iar peste ttrei la mie, vom reveni”, subliniază Cîțu.

MInisterul Sănătății a recomandat, vineri, amânarea relaxării restricțiilor din Capitală, în contextul apariției de cazuri de persoane infectate cu noua tulpină a virusului SARS-COv-2.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu