x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune SRI despre atacurile cibernetice de la spitalele din Bucureşti

Ce spune SRI despre atacurile cibernetice de la spitalele din Bucureşti

20 Iun 2019   •   12:19
Ce spune SRI despre atacurile cibernetice de la spitalele din Bucureşti

Patru spitale din ţară sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4, anunţă reprezentanţii SRI, care precizează că pentru oprirea acestuia este suficientă instalarea oricărui antivirus recunoscut în domeniu.
''Din datele pe care le deţinem până acum, urmare a semnalărilor primite de CERT-RO la numărul special 1911 şi transmise mai departe către Centrul Naţional Cyberint, am constatat că sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4 spitale: "Victor Babeş" - Bucureşti, Huşi, Dorohoi şi Cărbuneşti'', precizează SRI.
Potrivit sursei citate, o echipă a Centrului Naţional Cyberint a mers la Spitalul ''Victor Babeş'' pentru a analiza situaţia.
''O echipă a CNC a plecat la "Victor Babeş" pentru a analiza situaţia şi a ridica artefactele care ne permit să înţelegem cum are loc infecţia şi ce măsuri trebuie luate pentru a o opri. Din analizele preliminare efectuate reiese faptul că pentru oprirea infecţiei este suficientă instalarea oricărui produs antivirus recunoscut în domeniu. Cel mai probabil, infecţia se bazează pe inginerie socială (păcălirea utilizatorului), şi nu pe exploatarea unei vulnerabilităţi (slăbiciuni) a sistemului. Ransomware-ul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de care orice produs antivirus clasic'', mai precizează SRI. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: SRI