x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce vor să ne exporte bulgarii. Camion cu sticlă spartă, oprit la graniță

Ce vor să ne exporte bulgarii. Camion cu sticlă spartă, oprit la graniță

10 Apr 2021   •   10:36
Ce vor să ne exporte bulgarii. Camion cu sticlă spartă, oprit la graniță

Un camion venit în România din Bulgaria a fost întors din drum pentru că era plin de deșeuri de sticlă spartă.

La Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au verificat vineri, la intrarea în ţară, un camion cu remorcă, înmatriculat în Bulgaria. 

Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 59 ani și transporta deseuri de sticlă pentru o societate din România.

S-a constatat că în camion se afla cantitatea de 22.000 de kilograme de sticlă spartă (securizată), neconformă cu ceea ce era menționat în documente, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța nu au permis intrarea camionului în România, fiind întors pe teritoriul Bulgariei.

Cercetările se fac pentru export sau import de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale.

×