x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cea mai mare investiție în infrastructura feroviară din vestul României a obținut toate avizele

Cea mai mare investiție în infrastructura feroviară din vestul României a obținut toate avizele

09 Feb 2021   •   21:00
Cea mai mare investiție în infrastructura feroviară din vestul României a obținut toate avizele

Cea mai amplă investiție în infrastructura feroviară din vestul României a obținut toate avizele necesare. Este vorba despre 82 de avize acordate proiectului de electrificare și reabilitare ale căii ferate Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor.

Autoritățile au depus documentația pentru obținerea acordului de mediu la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. După publicare, proiectul va fi supus dezbaterii publice și, ulterior, vor fi semnate contractele de finanțare.

Potrivit Prefecturii Bihor, obiectivul de investiții, în valoare de 7,3 miliarde lei, este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, și reprezintă cea mai amplă investiție în infrastructura feroviară din Vestul României.

Lucrările vizează electrificarea a 166 de kilometri de cale ferată, precum și modernizarea, pe întregul traseu, a tuturor stațiilor, haltelor și spațiilor adiacente, incluzând parcările, rampele și peroanele cu copertine.

„Toate clădirile de călători vor beneficia de compartimentări pentru fluidizarea circulațiilor, de grupuri sanitare compartimentate pe sexe, precum și grupuri sanitare speciale pentru mamă și copil și pentru persoanele cu mobilitate redusă. Traseele de circulaţie pentru călători vor asigura deplasarea în deplină siguranţă a persoanelor cu mobilitate redusă, fiind prevăzute, de asemenea, rampe și marcaje tactile pentru nevăzători la accesele principale în clădire și către punctele principale de interes”, anunță reprezentanții Prefecturii Bihor.

Durata totală a proiectului este 10 ani. În urma reabilitării, pe 60% din traseu trenurile vor putea circula cu peste 100 km/oră, iar distanța Oradea-Cluj Napoca va fi parcursă în două ore.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: infrastructura feroviara