x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cel mai căutat interlop, prins după ce… s-a predat

Cel mai căutat interlop, prins după ce… s-a predat

de Carmina Pricopie    |    02 Aug 2021   •   07:45
Cel mai căutat interlop, prins după ce… s-a predat

Poliţia Română a anunţat, fără prea mult fast, că cel mai căutat individ din România, Cosmin Mladin, este în custodia autorităţilor. Poate şi pentru că nu poliţiştii l-au prins, ci, potrivit unor surse judiciare, bărbatul s-a predat. Un deznodământ ruşinos, după o acţiune pe care s-au aruncat mulţi bani şi s-au angrenat forţe impresionante. Cel despre care anchetatorii spun că este la butoanele celei mai mari reţele de trafic de ţigări din România are un trecut impresionant. A fost cercetat în mai multe dosare penale pentru trafic de ţigări şi de fiecare dată a scăpat în mod miraculos. La fel cum a scăpat şi de un dosar de tentativă de omor.

 

 

13 iulie 2021

La o lună şi jumătate de la asasinatul de la Arad, rămas şi acum cu autor necunoscut, poliţiştii şi procurorii DIICOT descind la 157 de adrese din oraşul Arad şi din 8 judeţe. Vizată: cea mai mare reţea de traficanţi de ţigări. Acţiunea e făcută în cea mai mare taină. Doar câteva persoane au ştiut de operaţiune. Instructajul s-a făcut în dimineaţa zilei de 13 iulie, la ora 1.30, în curtea unei unităţi militare, la 300 de kilometri distanţă de Arad. Peste 900 de poliţişti, jandarmi şi procurori s-au întâlnit la Sibiu, pentru a descinde 4 ore şi jumătate mai târziu în inima traficanţilor de ţigări. Oficial, nu a fost anunţat niciun poliţist din Arad. Nimeni. Tocmai, pentru ca acţiunea să nu răsufle. Cu toate acestea, surse din rândul anchetatorilor, spun însă că interlopii din Arad au aflat de operaţiune cu două zile înaintea poliţiştilor din Arad. Unii i-au aşteptat pe mascaţi cu cafeaua fierbinte, alţii şi-au închis telefoanele cu o zi înaintea percheziţiilor. Liderii reţelei, Cosmin Mladin şi aghiotantul său, au şi plecat de acasă. În urma uşilor sparte, poliţiştii au cules zeci de indivizi, cei mai mulţi martori. După două zile de audieri, 157 de percheziţii s-au făcut 23 de reţineri, însă magistraţii nu au emis niciun mandat de arestare. Poate şi pentru că nu i-a impresionat captura făcută la descinderi: 136 de cartuşe de ţigări. O lovitură puternică dată de Poliţia Română unei reţele, despre care se vorbeşte în vestul ţării că ar aduce în România zeci de TIR-uri pe lună pline cu ţigări.

 

Cine este Cosmin Mladin

 

Cosmin Ionuţ Mladin are 35 de ani. I-a împlinit anul acesta, pe 30 mai, la o zi după ce Ioan Crişan a fost aruncat în aer. Nu este cunoscut cu o ocupaţie şi despre el se spune că este conectat la fire importante, care l-ar fi ajutat la fiecare dosar penal.

 

Un martor sub acoperire a declarat pentru Antena 3 că Mladin ar avea la mână oameni importanţi din Poliţie şi nu numai:

- Din câte se vorbeşte în oraş are filmulețe cu niște persoane de la cei cărora le-a spus că dacă o să vină să-l ia sau să-l aresteze, o să dea filmările la procurori, la TV…

- Ce fel de filmări?

- Cum le dă banii, cum iese cu ei în oraș la cluburi de masaje erotice.

- Cu polițiști?

- Da. Are oameni cred că și la București din câte spunea, se laudă la toată lumea.

- E protejat la nivelul Poliției Arad mai mult decât la București?

- Da.

 

Probabil aceiaşi oameni care i-au dat pontul şi a fugit înainte ca poliţiştii să-i bată la uşă în dimineaţa de 13 iulie. Nu e prima dată când Mladin scapă sau este făcut scăpat.

 

2011. Primul şi singurul dosar în care Mladin este trimis în judecată pentru contrabandă cu ţigări

 

Prima dată, Mladin a intrat în vizorul anchetatorilor în 2011, când a fost trimis în judecată alături de zeci de persoane pentru mai multe infracţiuni asociate traficului de ţigări: contrabandă continuată, deţinere de ţigări netimbrate, spălare de bani în formă continuată şi evaziune fiscală în formă continuată. La acea vreme, Cosmin Mladin era descris de anchetatori în rechizitoriu ca un simplu pion într-o reţea din care făceau parte şi poliţişti. Reţeaua era foarte bine structurată, arată procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în rechizitoriu: „Au colectat, deţinut, transportat, preluat, depozitat, predat, desfăcut şi vândut importante cantităţi de ţigarete de diverse mărci (...), cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”. Procurorii vorbesc în rechizitoriu de un centru de comandă, stabilit de inculpaţi într-un complex comercial, de legături cu mulţi alţi traficanţi de ţigări din alte judeţe, de 5 depozite, de multe maşini cu care se făcea transportul ţigărilor, de maşini de contrafilaj folosite pentru apărarea reţelei, maşini de poliţie şi despre modalitatea de desfacere a mărfii de contrabandă. La vremea respectivă, prejudiciul calculat era de 516.879,83 de lei. Dosarul a fost trimis în judecată cu tot cu Mladin. Prin sentinţa penală nr. 231/2011, Tribunalul Arad a dispus restituirea cauzei la procuror, fiind înregistrat dosarul nr. 100/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în care la data de 4.08.2014 a fost dispusă trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 , fiind sesizată Judecătoria Arad. În cele din urmă dosarul a fost clasat.

 

2014 – al doilea dosar pentru contrabandă cu ţigări

 

236/P/2014 a fost înregistrat tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Mladin Cosmin Ionuţ a fost cercetat pentru contrabandă cu ţigări. „S-a dispus clasarea cauzei faţă de acesta pentru săvârşirea infr. prev. de Legea 571/2003 prin Ordonanţa din 26.02.2015”, se arată în răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

 

Mai 2019

În luna mai a anului 2019, Cosmin Mladin a fost ridicat într-un dosar deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Acuzaţia – contrabandă cu ţigări. Dosarul a fost clasat.

 

Septembrie 2019

În 2019 a fost cercetat pentru tentativă de omor şi răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, pentru că, potrivit declaraţiilor din dosar, în luna septembrie a lui 2019 ar fi bătut un martor cu identitate protejată din dosarul de contrabandă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Potrivit unor surse judiciare, Cosmin Mladin a aflat a doua zi că cineva l-a turnat la poliţie, sub anonimat. În răzbunarea petrecută în mijlocul străzii, Mladin şi alţi trei ar fi tâlhărit victima de câteva zeci de mii de euro. Acuzaţiile au fost extrem de grave: tentativă de omor, tâlhărie calificată, răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, ameninţare şi distrugere. Tentativa de omor a fost clasată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad un an mai târziu de la comiterea faptei, pentru că nu s-a putut stabili dacă intensitatea cu care martorul protejat a fost bătut cu răngile de 4 indivizi a fost de natură să-i pună viaţa în pericol. Anchetatorii au declinat celelalte capete de acuzare către colegii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Într-un răspuns primit de la aceştia, dosarul a fost trimis către poliţiştii de Secţia 2 Micălaca, în vederea efectuării de cercetări.

 

În prezent, Cosmin Mladin se află în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce, pe 29 iulie, s-a predat poliţiştilor, pe numele său fiind emis un mandat de arestare în lipsă pe data de 26 iulie. Acum este acuzat de constituire de grup organizat, contrabandă de ţigări şi spălare de bani.

×
Subiecte în articol: Cosmin Mladin