x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chelu a minţit: banii erau în pungă

Chelu a minţit: banii erau în pungă

de Violeta Fotache    |    22 Noi 2010   •   16:52
Chelu a minţit: banii erau în pungă

În motivarea arestării Tribunalul Bucureşti a reţinut că cei patru arestaţi pentru încercarea de mituire a chestorului Fătuloiu Dan Valentin (FDV) reprezintă un pericol public.

Tribunalul Bucureşti a făcut publică motivarea deciziei de arestare preventivă a omului de afaceri Cătălin Constantin Chelu (CCC) şi a complicilor săi, Constantinescu Gabriel, Bunu Antonel Cristi şi Badea Ştefan Niţache.

 Judecătorul a reţinut căexistă indicii temeinice de săvârşire a faptelor, dar şi că cei patru reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa arată că afaceristul Cătălin Chelu a minţit atunci când a spus că în pungă nu se aflau cei 50.000 de mii de euro, ci doar materiale promoţionale.

"Apărările inculpatului CCC în sensul că a acceptat de a-i da denunţătorului foloasele respective întrucât acesta i-a solicitat acest lucru insistent şi l-a hărţuit  nu pot fi reţinute, faţă de probele administrate în cauză. Mai mult, inculpatul CCC a negat înmânarea banilor, precizând că acea plasă conţinea două agende, un calendar promoţional şi câteva pixuri, însă din coroborarea procesului verbal de redare a conţinutului înregistrării audio – video a dialogului purtat la data de 19.11.2010 între denunţătorul FDVşi inculpatul CCC, a planşei fotografice cu principalele momente fixate la data de 19.11.2010 cu ocazia întâlnirii dintre inculpatul CCC şi FDVîn zona din faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 19.11.2010 rezultă că inculpatul CCC a venit în biroul denunţătorului cu scopul de a da această tranşă, exprimându-şi temerea de a o remite în biroul acestuia, astfel că denunţătorul a coborât în zona din faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor unde se afla parcat autoturismul inculpatului CCC, acesta i-a dat o plasă din plastic de culoare albă pe care o avea în autoturism, denunţătorul a luat-o în mână şi a intrat apoi în sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde, în biroul său, în prezenţa martorilor asistenţi a fost desfăcută punga, constatându-se că în interiorul acesteia se afla o sumă de bani care a fost numărată, cuantumul fiind de 212.850 lei.Din fotografia care îl arată pe denunţător deplasându-se spre sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor având plasa asupra sa se poate distinge că în interiorul acesteia se află bancnote legate, plasa fiind uşor transparentă.”, se arată în motivarea Tribunalului.


Mită: bani, terenuri, case şi maşini
După analizarea probelor din dosar si ascultarea atât a acuzării, cât şi a apărării, judecătoarea Radu Adina Adriana, cea care a decis arestarea preventivă a reţinut următoarea situaţie de fapt: "În perioada august – 12 noiembrie 2010, inculpatul CCC, prin intermediul inculpaţilor BŞN, BACşi CG, a promis, atât direct, cât şi prin medierea denunţătorului FAN, suma de un milion euro denunţătorului FDV, pentru ca acesta,  în calitate de chestor şef de poliţie şi secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să îşi îndeplinească în mod necorespunzător îndatoririle sale de serviciu ce decurg din punerea în aplicare a Planului Naţional de Combatere a Evaziunii Fiscale (fundamentat pe cooperarea inter-instituţională dintre ministerul anterior menţionat, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte instituţii ale statului), astfel încât să împiedice cercetarea în sistem integrat a cauzelor penale în care sunt cercetaţi inculpaţii CCC, CG şi BACşi să le faciliteze acestora soluţionarea favorabilă a respectivelor dosare. Pe fondul desfăşurării acestei activităţi infracţionale, inculpatul CCC, cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o la 12.11.2010 cu denunţătorul FDV, a modificat promisiunea iniţială, avansată prin intermediul complicilor săi şi a oferit aceluiaşi denunţător, în scopul mai sus arătat, suma de 50.000 euro, în numerar, precum şi foloase în sumă de aproximativ 270.000 euro, reprezentând, fie un teren de 3.000 m.p., la valoarea de 80-100 euro/ m.p., fie un teren de 1.500 m.p., la aceeaşi valoare, dar pe care inculpatul să construiască o casă, a cărei valoare să fie de circa 120.000 euro. Potrivit celor convenite cu ocazia întâlnirii din data anterior menţionată, inculpatul CCC s-a obligat să remită denunţătorului FDV tranşa de 50.000 euro, în numerar, iniţial, în ziua de 17.11.2010 sau 18.11.2010, iar, ulterior, s-a stabilit ca această primă parte din folosul oferit să fie dată denunţătorului, la 19.11.2010. Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la 12.11.2010, inculpatul CCC a oferit denunţătorului FDV suma de 300.000 euro, în numerar şi suportarea cheltuielilor pentru construirea unei case în valoare de aproximativ 120.000 euro, în scopul ca denunţătorul, folosindu-se de influenţa ce derivă din funcţia de secretat de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să intervină pe lângă directorii din conducerea S.C. H. S.A. pentru a-i determina să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea oficială a inculpatului în evidenţele Registrului Comerţului, în calitate de acţionar al respectivei societăţi comerciale. La data de 19.11.2010, inculpatul CCC a remis denunţătorului prima tranşă reprezentând suma de 212.850 lei în numerar (echivalentul a aproximativ 50.000 euro), inculpatul CG aflându-se împreună cu inculpatul BŞN, în ziua de 19.11.2010, în imediata apropiere a locului în care au fost remise denunţătorului FDV foloasele, cu titlu de mită.”.

×