x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chiriile în Bucureşti, de la un vârf de 12,4 euro/mp lunar în 2008, la 7,5 euro în prezent

Chiriile în Bucureşti, de la un vârf de 12,4 euro/mp lunar în 2008, la 7,5 euro în prezent

11 Aug 2021   •   09:00
Chiriile în Bucureşti, de la un vârf de 12,4 euro/mp lunar în 2008, la 7,5 euro în prezent

Pandemia a dus la schimbări pe piaţa chiriilor în Bucureşti, atât din perspectiva preţului mediu solicitat de proprietarii de apartamente, cât şi din cea a posibililor chiriaşi, care au preferat să renunţe la locuirea într-un imobil închiriat.

Acest lucru se reflectă astăzi în preţul mediu pe metru pătrat pe care proprietarii de apartamente îl solicită chiriaşilor, preţ care a ajuns la 7,5 euro în Bucureşti în T2/2021, cu aproximativ 5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Ziarul Financiar.

Cel mai bun an al pieţei chiriilor, din perspectiva preţului mediu pe metru pătrat, a fost anul 2008, când acesta ajungea la 12,4 euro pe metru pătrat, iar cei mai slabi ani au fost 2013 şi 2014 (6,3 euro pe metru pătrat util), arată datele furnizate de Imobiliare.ro.

„Pe fondul popularizării lucrului şi cursurilor la distanţă, perioada pandemică a produs, cel puţin temporar, o discrepanţă între piaţa vânzărilor şi cea a închirierilor: dacă în cel dintâi caz preţurile au revenit pe un curs clar ascendent în prima jumătate din 2021, în cel de-al doilea, pretenţiile proprietarilor au continuat să se diminueze anul acesta“, a spus Dorel Niţă, Head of Data & Research în cadrul Imobiliare.ro.

Pandemia a dus la schimbări pe piaţa chiriilor în Bucureşti, atât din perspectiva preţului mediu solicitat de proprietarii de apartamente, cât şi din cea a posibililor chiriaşi, care au preferat să renunţe la locuirea într-un imobil închiriat, întrucât munca în regim remote sau cursurile online - în cazul studenţilor - le-au permis să îşi continue activitatea de oriunde, fără a mai fi nevoiţi să rămână în Capitală pentru a merge la job sau la facultate.

Acest lucru se reflectă astăzi în preţul mediu pe metru pătrat pe care proprietarii de apartamente îl solicită chiriaşilor, preţ care a ajuns la 7,5 euro în Bucureşti în T2/2021, cu aproximativ 5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Cel mai bun an al pieţei chiriilor, din perspectiva preţului mediu pe metru pătrat, a fost anul 2008, când acesta ajungea la 12,4 euro pe metru pătrat, iar cei mai slabi ani au fost 2013 şi 2014 (6,3 euro pe metru pătrat util), arată datele furnizate de Imobiliare.ro.

„Pe fondul popularizării lucrului şi cursurilor la distanţă, perioada pandemică a produs, cel puţin temporar, o discrepanţă între piaţa vânzărilor şi cea a închirierilor: dacă în cel dintâi caz preţurile au revenit pe un curs clar ascendent în prima jumătate din 2021, în cel de-al doilea, pretenţiile proprietarilor au continuat să se diminueze anul acesta“, a spus Dorel Niţă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: chirii