x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine este noul managerul al Operei Naționale Române Iași, după Beatrice Rancea

Cine este noul managerul al Operei Naționale Române Iași, după Beatrice Rancea

04 Mar 2021   •   16:38
Cine este noul managerul al Operei Naționale Române Iași, după Beatrice Rancea
Sursa foto: Hepta

Ministrul Culturii a numit un manager interimar la Opera Națională Română din Iași. Acesta e Florin - Daniel Șandru, fost secretar de stat - coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei prim-ministrului Guvernului în perioada 2016-2017, scrie Mediafax.

Ca urmare a suspendării contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea, la conducerea Operei Naționale Române din Iași vine Florin - Daniel Șandru.

Acesta a fost secretar de stat - coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei prim-ministrului Guvernului României (2016-2017) și fost director al revistei de cultură contemporană „Timpul”, fondată în 1876 (2014-2017).

Florin - Daniel Șandru este profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași și a fost, în perioada 2017-2020, coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași, pentru realizarea căruia a primit „Meritul Academic”, cea mai înaltă distincție a Academiei Române.

Totodată, a efectuat stagii de cercetare postdoctorală la Universitatea Konstanz și la Universitatea Humboldt din Berlin, urmând, în prezent, un program de cercetare avansată la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pe lângă activitatea managerială desfășurată atât la nivel central, cât și la nivel local, a publicat, în calitate de autor, 5 volume, fiind co-editor al altor 11 și a organizat sau coordonat peste 100 conferințe, colocvii și ateliere privind diferite problematici ale societății românești.

„Opera Națională Română din Iași are nevoie de un factor de echilibru în această perioadă a grelelor încercări pentru instituție. Îmi doresc ca acest interimat să aducă un dialog mai bun între angajații Operei, dar și o mai eficientă administrare a atribuțiilor manageriale. Noul manager interimar are experiența necesară pentru a gestiona într-un timp destul de scurt provocările sesizate de cele 2 controale efectuate de către corpul de control la această instituție și să se asigure că, prin intermediul departamentului artistic, publicul ieșean, și nu numai, se bucură de producții culturale la cel mai înalt nivel’’, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Cu privire la solicitările din spațiul public pentru organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager a Operei Naţionale Române din Iaşi, Ministerul Culturii precizează că în cazurile în care contractul de management încetează înainte de termen, termenul de 120 de zile curge de la data constatării cauzei de încetare: „Referitor la situația de la Opera Națională Română din Iaşi, precizăm faptul că Ministrul Culturii, potrivit prevederilor legale în materie, a suspendat contractul de management al doamnei Beatrice Rancea, ca urmare a comunicării oficiale primite din partea DIICOT cu privire la măsura controlului judiciar instituită asupra acesteia. Astfel, având în vedere că nu ne aflăm în ipoteza unei încetări a contractului de management potrivit prevederilor de mai sus, Ministerul Culturii nu va organiza în acest moment un concurs de proiecte de management pentru Opera Naţională Română din Iaşi. Menţionăm faptul că doamna Beatrice Rancea, în calitate de persoană cercetată, beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție”.

×