x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Circulaţia vehiculelor care depășesc 7,5 tone, interzisă pe DN 7

UPDATE Circulaţia vehiculelor care depășesc 7,5 tone, interzisă pe DN 7

24 Dec 2019   •   18:32
UPDATE Circulaţia vehiculelor care depășesc 7,5 tone, interzisă pe DN 7

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă vineri, 27 decembrie, pe DN7, pe ambele sensuri, între Piteşti (ieşirea din municipiu) şi Veştem (intersecţia DN7 cu DN1), în intervalul orar 6:00 - 22:00, informează administratorul infrastructurii rutiere.

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA anunţă participanţii la trafic că, potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în ziua vineri de 27 decembrie (zi liberă conform HG nr. 970/2019 privind stabilirea zilelor de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 ca zile libere), în intervalul orar 06:00 - 22:00, pe ambele sensuri ale sectorului Piteşti (ieşirea din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţia DN7 cu DN1) al drumului naţional DN7", anunţă CNAIR, într-un comunicat.

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe ambele sensuri şi marţi, 24 decembrie, miercuri, 25 decembrie, şi joi, 26 decembrie, pe acelaşi tronson al DN7, astfel: între orele 16:00 - 22:00 marţi şi 6:00 - 22:00 miercuri şi joi.

Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: circulaţie dn1 dn7