x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cîțu, AVERTISMENT pentru cei implicați în PNRR: Fără concedii și fără erori, altfel veți fi dați afară!

Cîțu, AVERTISMENT pentru cei implicați în PNRR: Fără concedii și fără erori, altfel veți fi dați afară!

11 Iun 2021   •   17:38
Cîțu, AVERTISMENT pentru cei implicați în PNRR: Fără concedii și fără erori, altfel veți fi dați afară!
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj dur funcționarilor care lucrează la PNRR. I-a amenințat cu concedierea dacă fac erori și i-a anunțat că nu au voie să intre în concediu până când PNRR nu va fi aprobat.

Mesajul a fost transmis vineri în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la Zalău.

Premierul a spus că banii din PNRR nu vor fi pierduți în ciuda observațiilor făcute de specialiștii de la Comisia Europeană.

„Românii trebuie să fie foarte atenți, nu pierdem acești bani, îi vom lua pe toți. Avem proiecte importante pe care le vom termina până în 2026. Suntem în procedura firească în care sunt toate țările din UE. Avem acest schimb, Comisia face observații, noi răspundem”, a spus prim-ministrul.

Florin Cîțu le-a transmis un mesaj funcționarilor implicați în redactarea PNRR: nu au dreptul la concediu până la aprobarea documentului și vor fi concediați dacă din cauza lor nu vor fi aprobate unele proiecte.

„Am un mesaj pentru cei care lucrează la PNRR: nu veți merge în concediu până când acest PNRR nu va fi aprobat. Românii își pun mari speranțe, să tratați cu mare mare atenție toate observațiile Comisiei. Dacă din cauza unei tratări superficiale, la orice nivel, acea persoană pleacă acasă, nu ne jucăm, trebuie să facem un PNRR bun”, a declarat premierul Florin Cîțu.

România ar trebui să primească prin PNRR aproape 30 de miliarde de euro.

 

×
Subiecte în articol: florin citu