x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNS Cartel ALFA anunţă acţiuni de protest împotriva politicii de austeritate în domeniul salarizării

CNS Cartel ALFA anunţă acţiuni de protest împotriva politicii de austeritate în domeniul salarizării

31 Ian 2021   •   11:30
CNS Cartel ALFA anunţă acţiuni de protest împotriva politicii de austeritate în domeniul salarizării

Analiza privind evoluția de anul acesta a salariului minim în țările europene arată că, în majoritatea statelor care au un salariu minim statutar, acesta a crescut de la 1 ianuarie 2021, arată CNS Cartel Alfa.

Guvernanții invocă pandemia și criza globală pentru a justifica înghețarea salariilor, pensiilor și a tuturor cheltuielilor pentru cele mai sărace categorii ale populației. Criza se manifestă în toate lumea, e adevărat, însă nu peste tot este folosită ca pretext pentru a lovi în categoriile cele mai dezavantajate ale populației, spun sindicaliștii.

Analiza privind evoluția de anul acesta a salariului minim în țările europene arată că, în majoritatea statelor care au un salariu minim statutar, acesta a crescut de la 1 ianuarie 2021.

Salariile minime au fost indexate și în țările Europei de Vest, spre exemplu, în Franța, Germania, Olanda, Irlanda, Elveția, Luxemburg, Portugalia, Malta, Belgia sau Marea Britanie. Deși procentele cu care cresc salariile minime din aceste țări sunt, evident, mult mai mici, faptul că ele se aplică la o valoare mult mai mare face ca suma majorată să depășească creșterea nominală din România. O creștere cu doar 10-15 cenți a salariului minim orar conduce la o majorare cu 16-25 euro lunar!

Majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est au realizat în acest an creșterea salariului minim, protejându-și angajații și continuând programul de convergență salarială. Deși este criză peste tot, tendința generală este de a păstra puterea de cumpărare a populației prin majorarea salariilor minime sau indexarea lor, cele mai multe dintre guvernele statelor membre UE asumându-și responsabilitățile față de cetățenii lor.

Pe lângă creșterea extrem de mică a salariului minim – în procent și în valoare nominală – lucrătorul român rămâne cu mai puțini bani în buzunar din creștere, având cea mai mare rată de taxare a salariului brut.

Spre exemplu, dacă la creșterea salariului minim din Letonia s-ar aplica taxarea din România, în loc de 57 de euro cât îi rămâne în mână angajatului leton, i-ar mai rămâne doar 40.

„Având în vedere toate aspectele de mai sus, dar și faptul că anul trecut România a avut o creștere a salariului minim tot mai mică decât creșterile din Europa, practic constatăm că nu mai există convergență salarială cu restul Europei. Ba chiar dimpotrivă, ecartul se mărește! În plus, menținerea blocată a negocierilor colective de sector, prin efectele legii 62/2011, face ca întreaga grilă salarială să se mențină la un nivel scăzut. Avem peste un sfert din salariați la nivelul salariului minim (1,4 mil.), iar jumătate dintre contractele de muncă înregistrate în Revisal, sunt cu salarii care nu depășesc 1600 lei net/2700 lei brut. Care sunt consecințele? Menținerea și adâncirea stării de sărăcie a populație, continuarea migrației masive și subdezvoltare cronică!”, arată comunicatul Cartel Alfa.

CNS Cartel ALFA continuă acțiunile de protest pentru creșterea veniturilor lucrătorilor, justiție socială și politici publice echilibrate, în interesul cetățenilor. Din data de 14 ianuarie, când Caravana Drepturilor Sociale a plecat de la Baia Mare, sindicaliștii au manifestat în orașele Zalău, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, Constanța, Piatra Neamț, Botoșani, Iași, Galați, Buzău, Sibiu, Craiova, Pitești, Târgoviște, Drobeta Turnu Severin, Arad, Timișoara, Târgu Jiu și în București la sediile pincipalelor instituții și ale partidelor de guvernare.

Următoarele acțiuni de protest sunt marți, 2 februarie 2021, ora 10.00, la Ministerul Finanțelor Publice și joi, 4 februarie, ora 10.00, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. În aceeași zi, la ora 12.30 membrii Federației Sindicatelor din Comerț protestează la sediul Confederației Patronale Concordia.

 

×
Subiecte în articol: CNS Cartel ALFA ptotest