x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNSU: Copiii până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ la revenirea în țară

CNSU: Copiii până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ la revenirea în țară

27 Iul 2021   •   09:42
CNSU: Copiii până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ la revenirea în țară

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre, potrivit căreia copiii de până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ pentru Covid la revenirea în țară.

„La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: ,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2”, prevede noul paragraf care a fost aprobat de CNSU.

În hotărârea anterioară se preciza că sunt exceptați de la măsura carantinei la intrarea în țară din zonele cu risc epidemiologic ridicat copiii pănă la vârsta de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Conform deciziei CNSU, copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, sunt exceptați de la carantină dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

CNSU a modificat și condițiile de intrare în țară pentru membrii delegațiilor sportive.

„Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate”, se arată în hotărâre.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copii test covid