x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii ai căror părinți au Covid-19 și nu pot fi îngrijiți de familie, luați în grija statului

Copiii ai căror părinți au Covid-19 și nu pot fi îngrijiți de familie, luați în grija statului

27 Mar 2020   •   16:59
Copiii ai căror părinți au Covid-19 și nu pot fi îngrijiți de familie, luați în grija statului

Copiii ai căror părinți s-a îmbolnăvit de Covid-19 și nu pot fi îngrijiți de familia extinsă vor fi luați în grija statului, prin intermdiul direcţiilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului, susține preşedintele Autorităţii pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

„În situaţiile familiilor care au un copil sau mai mulţi copii cu dizabilităţi şi care se află în contextul nefericit ca ambii părinţi să fie bolnavi şi să necesite spitalizare în regim de urgenţă, iar copilul este asimptomatic sau este sănătos şi, foarte important, nu există niciun fel de alternativă în familia restrânsă, în familia lărgită, la rude, la cunoştinţe, în cercul de prieteni, care să poată îngriji temporar, pe o perioadă determinată copilul, şi la solicitarea părintelui, direcţia de protecţie a copilului poate veni în ajutor şi poate prelua copilul pentru o perioadă determinată de timp”, a spus Mădălina Turza, preşedintele Autorităţii pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

Măsura se poate aplica şi în cazul copiilor fără dizabilităţi.

„Aceasta nu este o procedură excepţională, ea a existat dintotdeauna la nivelul direcţiilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului, pentru acele situaţii în care creşterea şi îngrijirea unui copil în familie nu mai era posibilă”, mai spune Turza.

După ce DGASPC preia un copil aflat într-o astfel de situaţie, el va fi cazat într-un spaţiu special de izolare şi nu va sta alături de ceilalţi copii aflaţi în sistemul de protecţie socială. Cei de la DSP ar trebui să se ocupe de testarea lor. Copiii rămân în aceste spaţii 14 zile şi, dacă testele ies negative, sunt mutaţi în alte zone care aparţin sistemului de protecţie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: copii coronavirus