x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus în România, 24 octombrie. 4.761 cazuri în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, 24 octombrie. 4.761 cazuri în ultimele 24 de ore

24 Oct 2020   •   13:01
Coronavirus în România, 24 octombrie. 4.761 cazuri în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Colaj hepta

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru sâmbătă, 24 octombrie 2020, că au fost înregistrate 4.761 cazuri de infecții cu noul coronavirus. Numărul total al persoanelor infectate cu SARS CoV-2 în România a ajuns la 205.793 de cazuri.

"Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 147.932 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.009  persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

Până astăzi, 6.318  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Coronavirus în Români, 24 octombrie 2020

Coronavirus în Români, 24 octombrie 2020

În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj,  Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.036.643 de  teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.912 la cerere.

Pe teritoriul României, 37.650 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.178 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.849 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 971 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.889 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.082 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia", se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului.

×
Subiecte în articol: coronavirus