x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Creștere record a numărului de persoane decedate din cauza COVID-19

Creștere record a numărului de persoane decedate din cauza COVID-19

29 Iun 2020   •   13:04
Creștere record a numărului de persoane decedate din cauza COVID-19
Sursa foto: Hepta

În intervalul 28.06.2020 (10:00) – 29.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Iași, București, Mureș, Prahova, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

×
Subiecte în articol: decese coronavirus