x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum vor stabili poliţiștii amenda dacă ne văd fără mască

Cum vor stabili poliţiștii amenda dacă ne văd fără mască

18 Mai 2020   •   13:38
Cum vor stabili poliţiștii amenda dacă ne văd fără mască
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Începând de azi, amenda pentru cei care nu poartă mască de protecție este cuprinsă între 500 lei şi 2.500 lei. Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a explicat cum vor decide agenții limita amenzii.

Poliţistul apreciază dacă aplică minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul cetățenilor.

„Dacă omul vine şi spune: , înseamnă circumstanţe atenunate”, spune Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

Diferenţa între minim şi maxim este mare, însă agenţii vor aprecia sancţiunea în funcţie de comportamentul nostru.

„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Coarnă.

Dacă facem scandal, nu recunoaştem că am greşit, nu ne legitimăm - înseamnă circumstanţe agravante şi putem fi amendați cu 2.500 lei, adică maximul prevăzut de lege.

„Dacă omul vine şi spune: „Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară” înseamnă circumstanţe atenunate şi poliţistul poate să-mi aplice chiar avertisment. Atenţie mare, poliţistul poate să aplice şi avertisment conform OG 2/2001”, a mai explicat Coarnă.

Trebuie menţionat că în 15 zile de la comunicarea procesului verbal corespunzător se poate plăti jumătate din amendă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masti amenzi