x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cupidonul vămilor, pus sub acuzare de DNA

Cupidonul vămilor, pus sub acuzare de DNA

23 Feb 2011   •   13:14

UPDATE: Petrescu a fost pus sub învinuire, iar procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Avocatul lui Eugeniu Petrescu, Cristian Ene, a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că procurorii l-au chemat pe clientul său pentru a-i aduce la cunoştinţă învinuirile, dar că până în acest moment nu le-au fost prezentate probe sau indicii.

Avocatul a refuzat să precizeze care sunt învinuirile aduse clientului său, limitându-se doar la a preciza că este vorba de o acuzaţie de complicitate la o faptă de corupţie. Totodată, Ene a susţinut că lui Petrescu nu i-au fost impuse interdicţii sau alte obligaţii. Întrebat dacă a intermediat mai multe întâlniri între fostul şef al ANV Radu Traian Mărginean şi fostul şef al Vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu, Petrescu a răspuns doar că are "o vârstă foarte înaintată" şi că de 32 de ani face dializă.

Eugeniu Petrescu, al cărui nume este vehiculat în dosarul mitei de la Vama Halmeu, s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Eugeniu Petrescu este cel care ar fi facilitat întâlnirea între fostul şef al ANV Radu Traian Mărginean şi fostul şef al Vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu.

În dosarul privind cazul de corupţie de la Vama Halmeu, Radu Traian Mărginean a fost pus sub învinuire de procurori pentru luare de mită.

Şeful Serviciului Teritorial al DNA Oradea, procurorul Marius Iancu, a afirmat, la începutul anchetei, că Nicoleta Dobrescu nu a susţinut un concurs pentru ocuparea postului de şef al Vămii Halmeu, ci a fost delegată în funcţie în urma unei întâlniri cu şeful Autorităţii Vămilor, Radu Traian Mărginean. Întâlnirea a avut loc în 23 septembrie 2009 şi a fost programată de către Florian Liviu prin intermediul lui Eugeniu Petrescu.

"În urma acestei întâlniri, în care s-au făcut nişte promisiuni, învinuita Dobrescu Nicoleta a fost delegată, prin ordin al şefului ANV, în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. Conform probelor de la dosar, învinuita Dobrescu Nicoleta a fost de acord să remită inculpatului Florian Liviu această sumă pretinsă, de 130.000 de eure. În schimb, înţelegerea dintre cei doi a fost ca suma să se remită prin intermediari, un complice al inculpatului Florian Liviu, care urma să primească această sumă de bani şi un complice al învinuitei Dobrescu Nicoleta, care urma să remită suma de bani inculpatului Savu Ion", se arată în încheierea Tribunalului Satu Mare, din 4 februarie 2011, privind decizia de arestare pe 29 de zile a trei dintre inculpaţii în cazul mitei de la Vama Halmeu, Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu.

De altfel, magistraţii sătmărenii au reţinut în motivarea încheierii că Nicoleta Dobrescu a fost însoţită de Eugeniu Petrescu când s-a întâlnit cu şeful ANV, Radu Traian Mărginean, pentru a fi delegată pe post.

Fostul ministru de Interne, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a confirmat, pentru cotidianul Puterea, că îl cunoaşte pe Eugeniu Petrescu şi că acesta îi este coleg de partid.

Potrivit datelor disponibile pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia, Petrescu Eugeniu a donat, în anul 2004, Partidului Democrat 298.000.000 de lei.

De asemenea, potrivit actului din 30 martie 2007, privind cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2006, conform Legii nr. 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii formaţiunilor politice şi a campaniilor electorale, publicat în Monitorul Oficial în martie 2007, Petrescu Eugeniu a donat PDL 15.000 de lei cu chitanţa nr. 495 din 21.09.2006. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 10 februarie, la RRA, că, din sinteza de presă privind operaţiunile de la vămi pe care a primit-o, "cel mai inconsistent şi lipsit de adevăr" i s-a părut curentul care încearcă să responsabilizeze un partid, adică partdiul de guvernământ, pentru corupţia din vămi.

Întrebat despre operaţiunile de amploare din vămi, Băsescu a spus că, atunci când a primit sinteza de presă, a fost uluit de unele moduri de prezentare a acestei chestiuni. El a apreciat drept "cel mai inconsistent şi lipsit de adevăr" curentul care încearcă să responsabilizeze un partid, adică partidul de guvernământ, pentru corupţia din vamă, "încercând să prostească" telespectatorii sau cititorii.

×