x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dacă donezi sânge primești reducere la UNTOLD și NEVERSEA

Dacă donezi sânge primești reducere la UNTOLD și NEVERSEA

24 Mai 2018   •   16:53
Dacă donezi sânge primești reducere la UNTOLD și NEVERSEA

Institutul Național de Transfuzii Sanguine a găsit o metodă inedită de a încuraja donarea de sânge. Împreună cu platforma tehnologică de donare de sânge „Și eu donez“, dar și cu organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA au pus la cale o campanie de donare de sânge care se preconizează că va mobiliza tineri din toată România.

Campania Blood Network a fost lansată pe 24 mai 2018, iar caravanele mobile se vor regăsi în următoarele locuri: Cluj, Brașov, Timișoara, Iași, București.Tinerii sunt îndemnați să vină să doneze sânge, iar apoi, să încarce pe platforma tehnologică adeverința de donare, cu care pot obține o reducere la abonamentele festivalurilor UNTOLD sau NEVERSEA. Sursa: TELEGRAF Online

×