x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deces misterios: Un român găsit cu capul zdrobit pe o stradă din Modena a murit după o lună la spital

Deces misterios: Un român găsit cu capul zdrobit pe o stradă din Modena a murit după o lună la spital

22 Sep 2021   •   08:51
Deces misterios: Un român găsit cu capul zdrobit pe o stradă din Modena a murit după o lună la spital
Sursa foto: Sursa: Hepta

Un român în vârstă de 34 de ani s-a luptat între viață și moarte câteva săptămâni, în spitalului Baggiovara. El a fost internat aici la sfârșitul lunii august, după ce a fost găsit în stare gravă și cu capul zdrobit lângă un fost restaurant, anunță www.stiridiaspora.ro

Decesul românului a fost înregistrat luni. Acesta nu își recăpătase cunoștința în momentul morții. Mai mult, nimeni nu știe cum a ajuns românul în stare gravă

Carabinierii care investighează cazul consideră că este vorba despre o crimă. Oamenii legii iau tot mai mult în calcul varianta unei agresiuni, relatează Gazzetta de Modena, mai precizează sursa citată.

În urma anchetei, oamenii legii au stabilit că, foarte probabil, soarta românului se leagă de Fazenda, un restaurant care a fost cândva cel mai faimos din Italia și acum este abandonat, devenind adăpost pentru mulți oameni fără casă. Se presupune că românul nu avea o locuință stabilă și dormea pe stradă.

×
Subiecte în articol: carabinieri roman mort