x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA și DIIICOT, descinderi la compania TAROM

DNA și DIIICOT, descinderi la compania TAROM

23 Oct 2019   •   13:38
DNA și DIIICOT, descinderi la compania TAROM

Descinderi DIICOT și DNA au loc, miercuri după amiază, la sediul companiei aeriene TAROM, în contextul scandalului declanșat prin demiterea Mădălinei Mezei de la conducerea companiei.

După ce a fost demisă din funcţia de director general al companiei aeriene TAROM, Mădălina Mezei a acuzat că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină la sol mai multe avioane în ziua moțiunii de cenzură, astfel încât unii parlamentari să nu poată ajunge la București pentru votul din Parlament.

Stire in curs de actualizare

Antena3

×