x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doar 13 dintre cele mai valoroase 30 de lanțuri hoteliere majore sunt prezente în România

Doar 13 dintre cele mai valoroase 30 de lanțuri hoteliere majore sunt prezente în România

30 Apr 2021   •   16:00
Doar 13 dintre cele mai valoroase 30 de lanțuri hoteliere majore sunt prezente în România

Doar 13 dintre cele mai valoroase 30 de branduri hoteliere din lume sunt în România, astfel că lipsesc nume cu greutate precum Hyatt sau Shangri-La, care acoperă multe dintre marile oraşe ale globului, arată o analiză a ZF pe baza datelor Brand Finance aferente anului 2020.

În România doar una din zece camere de hotel este afiliată la un brand internaţional, o pondere redusă comparativ cu alte pieţe. De altfel, pe pieţele din regiune precum Bulgaria, Albania ori chiar Republica Moldova există branduri hoteliere internaţionale care din România lipsesc, precum Melia sau M Gallery.

În total, sunt mai puţin de 100 de hoteluri locale ce poartă branduri ale unor lanţuri precum Accor, Hilton, Wyndham (Ramada), Best Western sau Marriott, conform estimărilor ZF pe baza datelor din 2019, dar ţinând cont şi de deschiderile din ultima perioadă marcată de pandemie.

Înainte de pandemie erau planuri şi pentru alte dez­voltări şi intrări, însă acum multe planuri sunt încă oprite.

×