x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi morți, după ce o mașină a fost lovită de un tren. Mecanicul era băut

Doi morți, după ce o mașină a fost lovită de un tren. Mecanicul era băut

13 Dec 2020   •   20:17
Doi morți, după ce o mașină a fost lovită de un tren. Mecanicul era băut

Două persoane au murit, duminică seara, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren în comuna Plosca, județul Teleorman. Mecanicul locomotivei era băut, potrivit polițiștilor.

Potrivit ISU Teleorman, la locul accidentului au intervenit o autospecială de descarcerare, una de stingere, două ambulanțe SMURD și două echipaje de la SAJ.

Șoferul mașinii lovite de tren a fost găsit fără semne vitale, încarcerat, iar o femeie, pasager în dreapta, se afla în stop cardiorespirator.

Medicii i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes.

IPJ Teleorman anunță că a deschis un dosar penal și face cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produa accidentul.

Potrivit polițiștilor, mecanicul trenului personal care circula pe ruta Alexandria - Roșiori de Vede a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: teleorman accident tren