x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în lumea rockului. Legendarul chitarist Eddie Van Halen a murit

Doliu în lumea rockului. Legendarul chitarist Eddie Van Halen a murit

07 Oct 2020   •   09:41
Doliu în lumea rockului. Legendarul chitarist Eddie Van Halen a murit
Sursa foto: Hepta

Legendarul chitarist rock Eddie Van Halen a murit la vârsta de 65 de ani, a anunțat fiul său pe Twitter.

Fiul lui Eddie, Wolfgang Van Halen, la rândul său membru al trupei Van Halen, a transmis că muzicianul a murit după ce a pierdut o lungă şi grea luptă cu cancerul.

„A fost cel mai bun tată pe care l-am putut cere vreodată”, a spus fiul său. „Fiecare moment pe care l-am împărtăşit pe şi în afara scenei a fost un cadou”, a continuat Wolf.

Eddie Van Halen este considerat unul dintre cei mai buni chitarişti din istorie, fiind plasat de Rolling Stone pe poziţia a opta între cei mai buni 100 de chitarişti, iar de publicaţia de specialitate, „Guitar World” pe primul loc în ierarhia mondială.

În anii '70, alături de fratele său, Alex Van Halen, Eddie a fondat trupa rock care îi poartă numele.

La finalul anilor 70 şi apoi în anii 80, trupa a lansat 11 albume şi a intrat în Cartea recordurilor pentru cele mai multe hituri numărul 1 de pe lista de Mainstream Rock a revistei Billboard.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Eddie Van Halen