x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în presa românească. Nu împlinise 47 de ani

Doliu în presa românească. Nu împlinise 47 de ani

13 Ian 2020   •   09:56
Doliu în presa românească. Nu împlinise 47 de ani

Doliu în presa din România. Unul dintre cei mai vechi jurnaliști a trecut la cele veșnice. Este vorba despre Bogdan Lupescu, fost redactor-șef la Opinia studențească și jurnalist cu o experiență de peste 25 de ani la Formula AS.

Cu toate acestea, el nu a fost străin de problemele de sănătate. Bogdan Lupescu a suferit un transplant de ficat în 2014, la Spitalul Fundeni, când avea vârsta de 40 de ani, scrie Fanatik

 

Bogdan Lupescu urma să împlinească 47 de ani în luna martie.

×