x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în presa românească. A murit Ion Ghițulescu

Doliu în presa românească. A murit Ion Ghițulescu

24 Iun 2021   •   21:45
Doliu în presa românească. A murit Ion Ghițulescu

Ion Ghițulescu, o legendă a radioului sportiv românesc și inițiator al emisiunii "Fotbal, minut cu minut”, a încetat din viață, la 90 de ani. Este considerat unul din cei trei corifei ai presei sportive, alături de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu (TV). Despre marele comentator Mircea Lucescu a spus că pentru numeroase generații, inclusiv a sa, Ion Ghiţulescu a fost şi rămâne ”vocea de la microfon”.

Informația a fost confirmată și de site-ul Radio Reșița, care a transmis un mesaj emoționant după moartea renumitului comentator sportiv de la ”Fotbal minut cu minut”.
„Astăzi, ne despărţim de cel care a iniţiat şi moderat emisiunea radiofonică „Fotbal, minut cu minut” , Ion Ghițulescu născut pe 27 august 1930, în Bucureşti”, precizează sursa citată.

Și realizatorul TV Dan Negru a transmis un mesaj emoționat.

"Campionatele Mondiale de Fotbal sau Olimpiadele se auzeau la radio cu vocea lui Ghițulescu.

"Fotbal minut cu minut" era vârful radioului românesc in perioada lui de glorie... Prin vocea lui i-am cunoscut pe Balaci, Cămătaru, Duckadam, Lăcătuș...Avea 91 de ani" a scris Negru.

Jurnalistul şi omul de radio Ion Ghiţulescu s-a născut la 27 august 1930, la Bucureşti. A parcurs studiile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, pe care le-a absolvit în anul 1949. A practicat baschet și rugby, în sportul cu balonul oval ajungând până în lotul național de juniori, dar a abandonat după ce unul dintre marii jucători ai României, Rene Chiriac, i-a provocat o fractură la picior, ce a urmat unei alte fracturi, la umăr.

Printre evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate, se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994), Campionatele Mondiale de handbal.

În anul 1964, în toamnă, i-a propus lui George Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să realizeze o emisiune de transmisiuni fotbalistice în direct, după modelele existente la acea vreme în Franța și Italia. În primăvara următoare, în anul 1965, a debutat emisiunea „Fotbal minut cu minut”, din cabina 35, proaspăt construită, un loc din care se puteau realiza 15 legături diferite.

Inițial emisiunea s-a numit „Cu microfonul printre sportivi” și transmitea și alte sporturi în direct, nu doar fotbal, iar „Fotbal minut cu minut” se numea doar miercurea, când erau meciuri din Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre cei mai buni umoriști ai vremii.

În anul 1967, Ion Ghiţulescu a organizat primele emisiuni ale Radio Vacanţa.În 1969 crainicul Radiodifuziunii a fost cel care, alături de Catinca Ralea (şefa de atunci a secţiei de emisiuni în limba engleză de la Radio România, o excelentă vorbitoare şi traducătoare de limba engleză) şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru, a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut, transmite radioresita.ro.

În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.

 

 

×
Subiecte în articol: Ion Ghițulescu