x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drept la replică

Drept la replică

28 Apr 2021   •   20:07

În urma publicării în Jurnalul Național, în data de 26 aprilie 2021, a articolului cu privire la contractele încheiate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în cadrul Programelor Operaționale Comune România-Republica Moldova și România-Ucraina, ca drept la replică, dorim să facem următoarele precizări:

  1. Procedura s-a desfășurat conform legislației naționale în vigoare – licitație deschisă desfășurată online;

  2. A fost o procedură transparentă, cu publicare atât în SICAP, cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

  3. Evaluarea a fost efectuată de către o comisie de evaluare independentă, ai cărei membri au semnat declarații de confidențialitate și imparțialitate;

  4. În cadrul evaluării, la nivelul DUAE (Document Unic de Achiziție European), a fost verificat conflictul de interese în conformitate cu cerințele din fișa de date publicată în SICAP și documentele depuse de către ofertant, care se regăsesc în Secțiunea III.1.1.a). Prin urmare, în baza declarațiilor depuse de către ofertant, acesta neaflându-se în conflict de interese cu niciuna dintre  persoanele menționate în fișa de date, nu se află în conflict de interese nici cu Autoritatea Contractantă;

  5. Procedura s-a desfășurat pe două loturi: Lotul 1 - Achiziționare servicii de consultanță privind verificari on-the-spot în cadrul Programului Operațional Comun România- Republica  Moldova 2014-2020; Lotul 2 - Achiziționare servicii de consultanță privind verificări on-the-spot în cadrul Programului Operațional Comun România- Ucraina 2014-2020.

În cadrul ambelor loturi a fost depusă o singură ofertă, ofertantul fiind același. Din acest motiv, acordurile-cadru au fost semnate în aceeași zi.

În ceea ce privește calitatea doamnei Mihaela Piroi, facem următoarele precizări: Doamna Mihaela Gabriela Piroi este angajata Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din anul 2007, când a promovat un concurs organizat de instituția noastră pentru ocuparea unui post de consilier afaceri europene în cadrul Direcției AM Programe Cooperare Teritorială Europeană. 

Doamna Piroi nu are în fișa postului atribuții cu privire la Programele România-Republica Moldova 2014-2020 și România-Ucraina 2014-2020, care sunt gestionate în cadrul unui serviciu distinct. Mai mult, aceasta nu a fost implicată în niciun fel în procedura de achiziție publică amintită de dumneavoastră. 

Cu privire la declarația de avere, menționăm că bunurile la care faceți referire au fost moștenite ca urmare a decesului tatălui în anul 2010, acestea fiind dobândite de către părinți anterior angajării doamnei Mihaela Gabriela Piroi în cadrul instituției noastre.

×