x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elevii joacă baschet, în scop caritabil

Elevii joacă baschet, în scop caritabil

de Diana Scarlat    |    08 Feb 2013   •   21:53
Elevii joacă baschet, în scop caritabil

Campionatul de baschet organizat în scop caritabil în aceste zile, la Bucureşti, reuneşte echipe de elevi aparţinând Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti, Academiei Creştine din Bucureşti şi Liceului Sfântul Sava, care concurează cu echipe din cadrul Şcolii Anglo-Americane din Sofia şi din cadrul Colegiului American din Sofia. Turneul de baschet este dedicat atât fetelor şi băieţilor de liceu, cât şi celor din clasele V-VIII.   

Turneul are la bază iniţiativa unui grup de “service learning” din cadrul Şcolii Americane Internaţionale, iar scopul principal este  strângerea de fonduri în beneficiul organizaţiei non-guvernamentale Kiva, al cărei scop este promovarea interacţiunii dintre oameni în vederea reducerii sărăciei prin împrumuturi de minimum 25 de dolari, utilizând o reţea globală formată din multiple instituţii financiare.
Atât elevii înscrişi în campionatul de baschet, cât şi invitaţii lor, care îi vor susţine în cadrul turneului, vor putea contribui financiar la strângerea de fonduri pentru organizaţia caritabilă.  
Prima zi a competiţiei a fost astăzi, iar întâlnirile finale se vor desfăşura mâine, 9 februarie.


×