Expoziţie la Muzeul Satului: “Rusaliile Negre, Deportarea în Bărăgan”

La Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” va fi deschisă vineri, 25 martie, o expoziţie aparte:  “Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan”. Organizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al  Rezistenţei, din cadrul Fundaţiei Academia Civică, expoziţia face parte din proiectul “Memoria deportărilor din România”, susţinut de programul “Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.

Expoziţia “Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de “dislocare”, alcătuirea “listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit “Domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din baza de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC. Cât priveşte obiectele expuse, ele au fost transferate de la Memorialul Sighet.

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele întervenţii de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18/19 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul dintre micuţi, abia născut cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, aceştia şi-au construit bordeie. În anii următori şi-au construit case  şi au desţelenit pământurile virgine, reuşind astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea.

Care fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito, având în vedere forţele uriaşe de pază: peste 10.000 de militari înarmaţi, coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid?...

Peste cinci ani, în 1956, deportaţii s-au întors la casele lor, dar mulţi le-au găsit ocupate şi, pentru a doua oară au fost obligaţi să ia viaţa de la capăt. 1600 dintre ei (dintre care 175 copii) muriseră în detenţie şi, curând, osemintele lor au fost arate cu tractorul, odată cu aşezările făcute una cu pământul. Unele sate au fost transformate în centre de “domiciliu obligatoriu” pentru miile de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la expirarea pedepsei, dar consideraţi recalcitranţi şi “nereeducabili”. Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam. Suplimentele de pedeapsă, mergând de la 12 la 60 luni, convieţuirea îndelungată într-un perimetru redus le-au permis să se împrietenească, să-şi  transforme noua existenţă într-o şcoală a solidarităţii. Cea mai neomenească detenţie în această perioadă a fost aceea a şapte copii - cu vârste între 1 şi 12 ani - expulzaţi la Lăteşti împreună cu mama lor, după ce tatăl, preot reformat, fusese condamant la 22 ani. Un alt preot, ortodox, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru că a îndrăznit să părăsească pentru scurt timp domiciliul obligatoriu, unde fusese adus după alţi 9 ani de detenţie.