x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Femeia prinsă sub tren la Stația de Metrou Lujerului, scoasă în stare gravă

Femeia prinsă sub tren la Stația de Metrou Lujerului, scoasă în stare gravă

09 Iun 2021   •   10:29
Femeia prinsă sub tren la Stația de Metrou Lujerului, scoasă în stare gravă

Femeia prinsă, miercuri, sub tren, la Stația de Metrou Lujerului, a fost scoasă în stare de inconștiență și transportată la Spitalul Universitar.

Pompierii ISU București-Ilfov au fost solicitați să intervină la Stația de Metrou Lujerului, după ce o femeie a fost prinsă sub o garnitură tren, între vagoanele 4 și 5.

Femeia a fost extrasă de sub tren, preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță București- Ilfov și transportată la Spitalul Universitar.

„La momentul extragerii, această era inconștientă, însă respira. Pentru gestionarea situației de urgență s-a acționat cu un echipaj al Grupului Special de Salvatori, un echipaj de prim ajutor SMURD, o autospecială de descarcerare si cu o autospecială cu apă și spumă”, spun reprezentanții ISU București-Ilfov.

Metrorex a transmis, într-un comunicat, că începând cu 08:38, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe Magistrala 3 din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Lujerului, linia 1.

Pentru evitarea aglomerației la nivel peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incident metrou