x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu: Este ilegal sa prezentam bugetul pe 2021

Florin Cîțu: Este ilegal sa prezentam bugetul pe 2021

24 Oct 2020   •   11:23
Florin Cîțu: Este ilegal sa prezentam bugetul pe 2021

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu prezintă în momentul de faţă bugetul pentru anul viitor deoarece acest lucru este ilegal, a transmis, sâmbătă,  Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul de Finanţe şi-a argumentat poziţia postând articolul 35 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, care prevede că atunci când alegerile parlamentare sunt organizate în ultimele trei luni ale anului, MFP depune la Guvern proiectele bugetelor pe anul următor după învestirea noului Guvern.

"Aşadar, care este răspunsul la întrebarea 'de ce nu prezintă PNL bugetul pe 2021?' Pentru că este ILEGAL! Art. 35: În cazul în care alegerile generale parlamentare sunt organizate în ultimele 3 luni ale anului, calendarul este următorul: Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor pe anul următor, pe care le depune la Guvern în termen de 15 zile de la învestirea NOULUI Guvern, conform art. 103 din Constituţia României, republicată", a menţionat Florin Cîţu.

×
Subiecte în articol: florin citu