x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu: Nu sunt adeptul introducerii unor restricții dure

Florin Cîțu: Nu sunt adeptul introducerii unor restricții dure

16 Mar 2021   •   13:40
Florin Cîțu: Nu sunt adeptul introducerii unor restricții dure
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, la Craiova, că nu este adeptul introducerii de noi restricții, mai dure, și îi ceartă pe cei care nu au înțeles relaxarea din prima parte a anului, ceea ce a dus la evoluția COVID de astăzi.

Premierul Florin Cîțu a atras atenția, într-o conferință de presă, la Craiova, că în fiecare zi un nou oraș intră în scenariul roșu.

„În fiecare zi avem un oraș nou care trece peste acel prag de 3 la ie și dacă vrem să păstrăm economia deschisă depinde doar de noi. Am relaxat condițiile în prima parte a anului și atunci am spus clar că dacă vrem să rămână așa trebuie să păstrăm această condiție. Din păcate nu toată lumea a înțeles acest lucru și astăzi vedem”, a spus premierul.

Acesta a spus că nu este adeptul unor restricții mai dure, dar totul depinde de fiecare cetățean în parte.

„Eu nu sunt adeptul introducerii unor restricții dure și vreau să păstrăm economia deschisă, dar depinde doar de noi să facem acest lucru”, a mai spus Florin Cîțu.

Acesta a apreciat că merge „foarte bine” campania de vaccinare, ceea ce dă speranțe pentru revenirea la normal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu