x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Franța a intrat pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Franța a intrat pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

05 Aug 2021   •   20:45
Franța a intrat pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat joi lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. În zona roșie a intrat din această săptămână și Franța.

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 5 august 2021, Hotărârea numărul 54 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat”, a transmis joi Guvernul.

Potrivit listei aprobate, în lista roșie sunt incluse Insula Man, Jersey, Insulele Virgine Britanice, Fiji, Cipru, Gibraltar, Cuba, Georgia, Botswana, Seychelles, Spania, Marea Britanie, Malaysia, Mongolia, Curaçao, Aruba, Monaco, Kazahstan, Andorra, Polinezia Franceză, Libia, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Eswatini, Iran, Franța, Bahamas, Tunisia, Olanda, Argentina, Islanda,
Portugalia, Irak, Malta, Grecia, Irlanda, Panama, Maldive, Thailanda, Kuweit, Africa de Sud, Brazilia, Nepal, India.

Pe lista galbenă se găsesc Israel, Columbia, Namibia, Sint Maarten, Costa Rica, Statele Unite ale Americii, Turcia, Federația Rusă, Muntenegru, Kârgâzstan, Indonezia, Puerto Rico, Guatemala, Emiratele Arabe Unite, Danemarca, Trinidad și Tobago, Maroc, Suriname, Belgia, Honduras, Luxemburg, Zimbabwe, Oman.

Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptați automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 și 16 ani sunt exceptați dacă prezintă la intrarea în țară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

Lista intră în vigoare începând cu data de 8 august.

(sursa: Mediafax)

×