x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea îi asigură pe bucureștenii că vor avea în continuarea apă caldă și căldură

Gabriela Firea îi asigură pe bucureștenii că vor avea în continuarea apă caldă și căldură

11 Noi 2019   •   13:20
Gabriela Firea îi asigură pe bucureștenii că vor avea în continuarea apă caldă și căldură
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Gabriela Firea asigură bucureștenii că vor avea în continuarea apă caldă și căldură.

“Indiferent de sentința de astăzi, bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală.
Subliniez că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. 

Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica.
Subliniez că, în ultimii 3 ani de zile, RADET a inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani, fiind inlocuiți aproximativ 180 kilometri conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de kilometri pe rețeaua primară, iar restul pe rețeaua secundară.  

Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi inlocuiți până la finalul sezonului rece 64 kilometri de rețea, din care peste 20 de kilometri de rețea primară.”, a spus Firea.

Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET: „Nu credem în declararea falimentului, întrucât interpretarea noastră este aceea că nu este permis de legislația în vigoare.”

Primarul General a reamintit că au fost finalizate lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare Dn 700 - Magistrala II – III Grozăveşti din Bulevardul Iancu de Hunedoara, care alimentează Cartierul Aviației, zonă afectată de foarte multe avarii în ultimii ani.

Conform RADET, furnizarea agentului termic va fi reluată în 48 de ore. 
Astfel, pentru realizarea soluției tehnice provizorii (prin care se va asigura continuitatea furnizării agentului termic pe toată durata desfăşurării lucrărilor din tronsonul final) este necesară oprirea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru 48 de ore, începând cu 11 noiembrie 2019, ora 23.30.

Tot în acest an au fost finalizate lucrări de înlocuire a reţelelor de termoficare în alte zone în care cetăţenii au resimţit disconfort iarna trecută, dintre care amintim: Bulevardul Theodor Pallady, strada Petre Ispirescu, strada Moineşti, strada Ion Berindei, Piaţa Constituţiei, strada Răzoare, staţia de metrou -Păcii, Şoseaua Virtuţii (zona ştrandului Ciurel), Şoseaua Pantelimon, strada Lizeanu, strada Matei Basarab, Câmpia Libertăţii şi Lujerului.
 
Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET: „Nu credem în declararea falimentului, întrucât interpretarea noastră este aceea că nu este permis de legislația în vigoare.

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: gabriela firea