x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO: Sute de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la Patriarhie

GALERIE FOTO: Sute de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la Patriarhie

de Alice Petrescu    |    06 Ian 2021   •   16:20
GALERIE FOTO: Sute de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la Patriarhie
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Încă de la primele ore ale dimineții, sute de credincioşi au venit, la Mitropolie, pentru a participa la ceremonia religioasă prilejuită de Bobotează. În acest an, evenimentele de la Catedrala Patriarhală au ținut cont de restricțiile impuse de pandemie. Astfel, credincioșii au avut căi speciale de acces la slujbă, iar apa sfințită a fost distribuită în sticle gata îmbuteliate.

Mii de credincioși au urcat Dealul Mitropoliei pentru a primi Aghiazma Mare în fața altarului de vară. Accesul în zonă a fost restricționat de la ora 7 dimineața pentru a se putea forma un culoar unic de acces, în cadrul căruia oamenii au păstrat o  distanţa de 1,5 metri.

Foto: Lucian Alecu

Din cauza regulilor specifice pandemiei, anul acesta nu au mai existat vase mari cu aghiazmă. Oamenii au primit sticle de 1 litru cu aghiazmă gata îmbuteliată de către voluntarii Bisericii Ortodoxe Române.

Foto: Lucian Alecu

 

Slujba de Bobotează a fost oficiată de ÎPS Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto: Lucian Alecu

În fiecare an, la 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă celebrează Boboteaza, sau botezul lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

×
Subiecte în articol: boboteaza