x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheorghiță: Două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie

Gheorghiță: Două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie

17 Mar 2021   •   22:29
Gheorghiță: Două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie
Sursa foto: Hepta

Peste două milioane de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor ajunge în România în luna aprilie, a anunțat, miercuri seara,la Aleph News, coordonatorul campaniei de vaccinare, col.dr. Valeriu Gheorghiță. Acesta afirmă că se va ajunge, la jumătatea lunii aprilie,la 80.000 de români vaccinați pe zi.

El a precizat că, săptămâna viitoare, România va primi 345.000 de doze de la Pfizer, una dintre cele mai consistente tranșe de până acum.

„Din prima săptămână a lunii aprilie vom primi aproximativ 511.000 de doze săptămânal. În toată luna aprilie vor fi peste 2 milioane de doze”, a spus Gheorghiță.

Vor fi deschise aproximativ 165 de cabinete noi pentru vaccin de la Pfizer, la nivel național, aproximativ 54 doar în București, de săptămâna viitoare.

Gheorghiță a precizat că acest lucru ar însemna aproximativ 3.000 de persoane vaccinate pe zi în București, iar aceste persoane se vor adăuga celor vaccinate la centrele de vaccinare deja existente.

„Din calculele noastre ar trebui să ajungem la jumătatea lunii aprilie la 80.000 de persoane zilnic vaccinate doar cu vaccin de la Pfizer, la care se vor adăuga persoanele care se vor vaccina cu alte tipuri de vaccin”, a mai spus Gheorghiță.

Întrebat câți români vor fi vaccinați la 1 octombrie 2021, Gheorghiță a spus că speră să se ajungă la 9 milioane de persoane cu două doze și 10 milioane cu o singură doză de vaccin. „Este obiectivul meu și al nostru, al tuturor”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vaccin pfeizer