x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grup de lucru pentru stabilirea regulilor care trebuie respectate după deschiderea restaurantelor

Grup de lucru pentru stabilirea regulilor care trebuie respectate după deschiderea restaurantelor

02 Iul 2020   •   20:55
Grup de lucru pentru stabilirea regulilor care trebuie respectate după deschiderea restaurantelor
Sursa foto: Lucian Alecu

Reprezentanții Guvernului și cei ai industriei HORECA s-au întâlnit joi și au stabilit constituirea unui grup de lucru care va stabili regulile de protecție sanitară care vor trebui respectate după redeschiderea restaurantelor.

„Reprezentanții Guvernului și cei din industria HORECA vor lucra, în cadrul unui grup comun, un set de reguli de protecție sanitară, care să fie aplicat în unitățile de servire – restaurante – în perspectiva reluării activității acestora, atunci când evoluția epidemiologică o va permite”, au transmis reprezentanții Executivului la final întâlnirii.

„Scopul acestui demers comun este ca împreună, autorități și sectorul HORECA să lucrăm pentru siguranța clienților și pentru a le oferi încredere că atunci când restaurantele își vor relua activitatea, serviciile vor fi oferite în condiții de protecție și nu va exista riscul îmbolnăvirilor”, a declarat premierul Ludovic Orban.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, premierul, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă.

Sursa: Mediafax

×