x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul dă gratuit Vietnamului peste 100.000 de doze de vaccin anti-Covid

Guvernul dă gratuit Vietnamului peste 100.000 de doze de vaccin anti-Covid

14 Iul 2021   •   16:28
Guvernul dă gratuit Vietnamului peste 100.000 de doze de vaccin anti-Covid

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri acordarea unui ajutor umanitar, constând în peste 100.000 de doze de vaccin anti-Covid, pentru Vietnam.

Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Sănătății. Astfel, Guvernul a aprobat o hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Vietnam, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19.

Ajutorul umanitar constă în acordarea a 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, sau Ministerul Apărării Naționale, după caz.

„DSU, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, după caz, conform prevederilor legale”, a transmis Ministerul Sănătății.

×