x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu de vegetație în Capitală: Opt autospeciale de stingere, la fața locului

Incendiu de vegetație în Capitală: Opt autospeciale de stingere, la fața locului

06 Aug 2020   •   20:17
Incendiu de vegetație în Capitală: Opt autospeciale de stingere, la fața locului

Un incendiu de vegetație a pornit, joi după-amiaza, în Capitală. Opt autospeciale de stingere acționează la fața locului, însă operațiunea pompierilor este îngreunată de vânt, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF).

Conform sursei citate, ard circa 10.000 de metri pătrați, în zona Ghencea.

„Acționează opt autospeciale de stingere. Accesul autospecialelor se face cu dificultate, vântul favorizează extinderea incendiului”, potrivit ISUBIF.

Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert, locuitorilor din zona incendiului.

„Incendiu vegetație uscată zona Strada Brașov, degajări masive de fum. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de acces pentru a facilita trecerea structurilor de intervenţie. Accesaţi canalele media și aplicaţiiile din mediul on-line ale DSU și IGSU pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment”, este mesajul pe care l-au primit locuitorii din Sectoarele 5 și 6 și din localitatea Bragadiru.

ANM transmite estimări meteo privind evoluția norului de fum din vestul Bucureștiului

Joi seara circulația aerului se realizează din sector predominant estic. Vântul suflă moderat, cu viteze la rafală de până la 35...45 km/h, arată ANM, în estimărea meteorologică privind evoluția norului de fum din vestul Bucureștiului.

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din vestul Municipiului București, precizăm faptul că, până sper miezul nopții circulația aerului se va realiza, în general, din sector estic, având o viteză a vântului la rafală de 35...45 km/h, apoi va predomina o circulație nord-estică, iar la rafală viteza vântului va fi în general de 25...35 km/h”, transmite ANM.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu ghencea