x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Vulcan: 150 de pacienți evacuați

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Vulcan: 150 de pacienți evacuați

11 Sep 2021   •   21:34
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Vulcan: 150 de pacienți evacuați

Aproximativ 150 de pacienți au fost evacuați, sâmbătă seara, din Spitalul de Psihiatrie Vulcan, județul Brașov, după un incendiu izbucnit pe o ghenă de aerisire.

Incendiul a fost sesizat cu puțin înainte de ora 20.00 la Spitalul de Psihiatrie Vulcan, din județul Brașov.

Patru autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de salvare de la înălțime, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului.

„Când au ajuns forțele de intervenție, toți pacienții din spital erau evacuați, aproximativ 150 de persoane”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Incendiul se manifesta pe o ghenă de aerisire, cu ardere mocnită, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp.

Potrivit ISU Brașov, au ars materiale textile pe o suprafață de aproximativ trei metri pătrați.

Nu s-au înregistrat victime.

(sursa: Mediafax)

×