x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INFOTRAFIC - Cum se circulă pe Valea Prahovei și A1

INFOTRAFIC - Cum se circulă pe Valea Prahovei și A1

21 Iun 2015   •   16:40
INFOTRAFIC - Cum se circulă pe Valea Prahovei și A1
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 (Valea Prahovei), traficul rutier este intens. Se circulă în coloană pe sensul de mers către Bucureşti, de la ieşirea din Azuga până la intrarea în Buşteni (aceasta şi datorită faptului că, pe sectorul Braşov - Comarnic, capacitatea de circulaţie a DN1 este diminuată din cauza faptului că, până la ieşirea din Comarnic, există câte o bandă pe sens).

Pentru a evita aglomeraţia, conducătorii auto care pornesc din Braşov către Bucureşti pot alege ruta alternativă DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti (cu precizarea că,  la podul de pe DN1A, situat la km 156+502 metri, se execută lucrări de reparaţii), iar cei care pleacă din zona Bran-Moieciu pot folosi traseul DN73 Braşov - Valea Mare-Pravăţ, DN72A Valea Mare-Pravăţ - Târgovişte, DN71 Târgovişte – Bâldana, DN7 Bâldana – Bucureşti. Poate fi folosită şi ruta DN73 Braşov - Piteşti, A1 Piteşti – Bucureşti, cu menţiunea că segmentul Câmpulung - Piteşti (DN73) este în lucru.

Este posibil ca, spre seară, să se aglomereze la intrarea în Capitală de pe autostrada A1 Piteşti - Bucureşti, pe Bd. Iuliu Maniu. În consecinţă, sfătuim conducătorii auto să fie foarte atenţi la volan, să nu se grăbească şi să mărească distanţa, în mers, mai ales când se apropie de ieşirea de pe autostradă, pentru a putea reduce viteza în condiţii de siguranţă.

Pe Autostrada Soarelui nu sunt semnalate probleme de fluenţă a traficului rutier. Reamintim că, prin stația de taxare de la Feteşti, se poate trece liber, cu condiția ca taxa de pod să fie plătită ulterior, până a doua zi, la ora 24. Aşadar, recomandăm ca plata să se facă în sistem electronic, prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577, sau la oricare dintre benzinăriile de pe autostradă.

×