x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Revenirea în V economiei e realitate, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă

Iohannis: Revenirea în V economiei e realitate, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă

19 Noi 2020   •   14:53
Iohannis: Revenirea în V economiei e realitate, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă
Sursa foto: Hepta

Revenirea în V economiei e realitate, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă și pentru a putea onora toate obligațiile, salariile, pensiile, programe de sprijin în economie e nevoie de bani, „iar această nevoie de bani a crescut un pic deficitul”, spune Klaus Iohannis.

„Revenirea în V e o realitate, demonstrată de toate statisticile și este un lucru extrem de îmbucurător pentru noi. Însă despre ce vorbim aici, când avem deficit... Economia și-a revenit, dar noi nu vrem să ștrangulăm această revenire. Dimpotrivă, vrem să încurajăm economia să crească mai mult și mai repede. Exact pentru acest obiectiv au fost amânate plăți care trebuiau făcute la bugetul de stat și, pe de altă parte, au fost construite programe de sprijin pentru diferite sectoare. În condițiile revenirii economiei noi, totuși, am permis firmelor să nu-și plătească acum, repede, toate dările, deci banii la buget nu s-au încasat”, spune Klaus Iohannis.

Președintele afirmă că programele de sprijin a unor sectoare, „absolut necesare, se fac cu bani care se cheltuie tot de la buget”.

„Economia își revine, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă și pentru a putea onora toate obligațiile, salariile, pensiile, programe de sprijin în economie e nevoie de bani, iar această nevoie de bani a crescut un pic deficitul, dar sunt bani bine investiți”, conchide șeful statului.

Deficitul bugetar luat în calcul la următoarea rectificare bugetară este 9,1%, în creștere față de precedenta valoare estimată, de 8,6%, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor Florin Cîțu.

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis