x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Irina Tănase, despre problemele lui Liviu Dragnea: Boli netratate, lipsa de lumină,stă între betoane

Irina Tănase, despre problemele lui Liviu Dragnea: Boli netratate, lipsa de lumină,stă între betoane

07 Iun 2021   •   21:07
Irina Tănase, despre problemele lui Liviu Dragnea: Boli netratate, lipsa de lumină,stă între betoane

Iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, a vorbit, luni, despre problemele pe care le are fostul lider PSD în penitenciar. Ea spune că Dragnea suferă de boli netratate și din cauza lipsei de lumină. Dragnea stă cu alte trei persoane în celulă și toți suferă că stau „între betoane”.

Irina Tănase a fost întrebată, luni, la Antena 3, care este, în prezent, situația lui Liviu Dragnea, ea spunând că fostul lider PSD are în continuare probleme medicale netratate.

„Nu este bine. Este în continuare în puşcărie, în continuare cu probleme de sănătate netratate. Încearcă să ajungă sănătos afară, acasă. Asta este ce face Liviu Dragnea”, a spus Irina Tănase.

Aceasta spune că îl vizitează des pe Dragnea și a văzut că are parte de un comportament diferit de alți deținuți. „Dar diferit nu în sensul pozitiv”, atrage atenția Irina Tănase. Ea spune că Dragnea a avut, de-a lungul timpului „tot felul de şicane”.

Dragnea stă în celulă cu alți trei bărbați, iar problema lor cea mai mare este aceea că nu au suficientă lumină și că stau între betoane, potrivit Irinei Tănase.

„Toată lumea trebuie să înţeleagă că aceşti oameni sunt acolo pentru că sunt privaţi de libertate. Ei nu sunt duşi acolo spre a fi exterminaţi. Ei nu sunt duşi acolo pentru a fi torturaţi, chinuiţi, pedeapsa lor este de privare de libertate. Condiţiile sunt rele şi mai rele sunt abuzurile”, a afirmat Irina Tănase.

Întrebată cine i-a provocat lui Liviu Dragnea relele tratamente de care ea afirmă că are cunoștință, Irina Tănase a răspuns că aceste fapte nu se petreceau din decizia personalului din penitenciar, ci „întotdeauna ordinul venea de mai sus”.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman

×
Subiecte în articol: Irina Tănase Liviu Dragnea