x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea prin care universitățile de medicină pot înființa unități sanitare, retrimisă în Parlament

Legea prin care universitățile de medicină pot înființa unități sanitare, retrimisă în Parlament

20 Iul 2021   •   23:00
Legea prin care universitățile de medicină pot înființa unități sanitare, retrimisă în Parlament

Legea prin care universitățile de stat care au facultăți de medicină pot înființa unități sanitare a fost retrimisă în Parlament de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației a fost transmisă președintelui pentru promulgare în 1 iulie 2021.

„Cu ocazia aprobării OUG nr. 22/2021, Parlamentul a operat unele modificări și completări asupra celor două acte normative menționate care, prin conținutul normativ, nu îndeplinesc standardele de calitate a legii, fiind lipsite de claritate și previzibilitate, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, se arată în comunicat.

Totodată, Administrația Prezidențială anunță că obiectul de reglementare al ordonanței de urgență a fost extins la Senat, Cameră decizională, prin introducerea amendamentului potrivit căruia instituțiile de învățământ superior de stat care au facultăți de medicină acreditate au posibilitatea de a înființa ori prelua în administrare unități sanitare.

„Or, având în vedere că prima Cameră, Camera Deputaților, nu a avut ocazia să analizeze și să se pronunțe asupra acestor prevederi adoptate de Camera decizională, Senatul, considerăm că ar fi oportun ca noua soluție legislativă să fie supusă dezbaterii și Camerei Deputaților, ca primă Cameră”, se mai arată în comunicat.

Mai mult, Administrația Prezidențială susține că, având în vedere că scopul actului normativ este de asigurare a calității actului educațional, este oportun ca adoptarea unei asemenea soluții legislative să fie rezultatul unui dialog amplu.

Conform Administrației Prezidențiale, instituțiilor de învățământ superior de stat le sunt atribuite, prin efectul legii, prerogative semnificative, fără însă a se preciza procedura necesară pentru înființarea sau preluarea în administrare a respectivelor unități: „Or, în absența unor astfel de reglementări, apreciem că norma creează incertitudine cu privire la aplicarea uniformă a prevederilor noii legi. De aceea, considerăm că procedura de înființare sau preluare în administrare a respectivelor unități ar trebui dezvoltată fie cu prevederi exprese care să permită ușor identificarea acestora și a termenelor procedurale, fie să fie instituită posibilitatea ca această procedură să fie reglementată într-un act normativ subsecvent”.

Administrația Prezidențială semnalează că în ordonanță se prevede că, pe baza hotărârii senatului universitar, universitățile pot înființa sau prelua institute de cercetare-dezvoltare: „Considerăm că această diferență de tratament juridic, prin care legiuitorul stabilește un regim juridic distinct al preluării în administrare a unităților sanitare față de cel al preluării institutelor de cercetare-dezvoltare, pentru care nu s-a făcut vreo distincție cu privire la modalitatea de preluare a acestora, impune, în opinia noastră, o analiză atentă a legii supuse reexaminării, în vederea stabilirii cu precizie a soluției legislative dorite, precum și a identificării situațiilor în care modificările sau completările nou introduse necesită amendări legislative corelative”.

„Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației”, a mai arătat Administrația Prezidențială.

×